Capitolul 5 - Religie și credință
Puterea credinței și rolul ei în viața de zi cu zi
Poate cea mai puternică unealta din arsenalul minții este capacitatea de a crede în ceva. Credința poate susține în orice moment al vieții, dar mai ales în încercările cele mai grele. Poate oferi energie zilnic, poate da sentimentul de apartenență, poate ghida activitatea de zi cu zi și, mai presus de toate, poate aduce o pace interioară atât de profundă și intensă, încât omul poate deveni asemenea unui ocean imens în care doar la suprafață se mișcă valurile. În adâncuri totul rămâne minunat de calm.
Religie, tradiții și evoluție spirituală
A vorbi doar despre religiile actuale sau trecute poate fi limitativ, deoarece acestea reprezintă rezultatul a doar câteva mii de ani de evoluție religioasă și spirituală. Religiile de astăzi s-au construit peste obiceiuri și ritualuri mult mai vechi, pe care le-au transformat în diverse sărbători și le-au asimilat treptat. Acest proces se numește integrare religioasă, având adesea ca scop atragerea de noi adepți. Cu cât ritualul sau sărbătoarea era mai amplă și mai spectaculoasă, cu atât numărul adepților creștea.
Religiile sunt create sau profund modelate de oameni. Un argument important în susținerea acestei idei este conceptul de unicitate religioasă și deținere a adevărului absolut. Aproape toate religiile afirmă, fiecare în parte, că doar învățăturile lor sunt adevărate și că adevăratul creator este cel căruia i se închină. Celelalte religii sunt privite ca fiind în eroare, iar cei care aderă la alte credințe sunt prezentați, în tradițiile vechi, ca fiind condamnați să se chinuie în diverse iaduri, cu diferite tipuri de suferințe.
Un al doilea argument major este legat de conducerea instituțiilor religioase: acestea sunt conduse de oameni. Oameni care transmit mai departe acel „unic adevăr” altor oameni, prin predici, ritualuri, tradiții și reguli religioase.
Diferența dintre religie și credință personală
Religia nu se învață doar din cărți, discursuri sau dogme, ci se trăiește și se simte. Credința autentică nu ia naștere exclusiv din argumente auzite, povești transmise sau idei repetate. Credința în ceva apare în urma unei decizii interioare, în care se analizează binele și răul, se verifică informațiile și experiențele, iar apoi se poate spune: „cred”.
Aceasta este trecerea de la religie, ca instituție și sistem de reguli, la credință, ca experiență personală și convingere interioară. Implică un proces mental cu reguli stabilite individual, în funcție de valori, cunoaștere și experiență. Un om rațional are nevoie de date, informații verificate și reflecție profundă pentru a lua o decizie în ceea ce privește propria credință și propria cale spirituală.
Crezi in tine
Puterea de a crede în tine
A crede în ceva poate deveni un lucru aproape magic atunci când totul începe cu propria persoană. A crede în tine înseamnă să ai încredere că, orice ai face și oricum ai face, te vei descurca, mai bine sau mai puțin bine, dar vei merge înainte. Nu este nevoie să rupi unitatea ființei prin regrete și autocritică dură. Gânduri precum „îmi pare rău că nu am făcut asta” sau „am fost atât de prost că am făcut cealaltă alegere” devin toxine ale neîncrederii pe care le aduni în interior. De la un regret mic azi și altul mâine, se strânge atât de multă neîncredere încât apare teama de a mai acționa, de frica de a nu te dezamăgi din nou.
Partea bună este că, în aproape orice variantă, lucrurile nu sunt iremediabil pierdute. Când se înțelege că nicio situație din viață nu se va mai repeta exact la fel, se descoperă unicitatea fiecărei amintiri. De ce unicitate? Pentru că mâine, chiar dacă pare că se repetă aceeași scenă, persoana este deja mai în vârstă cu o zi, cu o experiență în plus. Nu mai este o poveste nouă, la fel cum un film văzut a doua oară își pierde din farmec și nu mai are același impact ca prima dată.
Curățarea regretelor și întărirea încrederii
Când se îndepărtează îndoiala și există credință în sine din tot sufletul și cu toată forța interioară, apare puterea de a „muta munții din loc”. Regretele se curăță prin iertare. Iertarea de sine și promisiunea că va exista mereu înțelegere față de propriile greșeli, indiferent de acțiuni sau comportament, devin fundamentul unei încrederi autentice. Aceasta nu înseamnă lipsa regulilor sau a disciplinei, dimpotrivă. Este important să existe principii clare, uneori chiar severe, care să ghideze viața de zi cu zi.
Ceea ce contează cu adevărat este modul în care sunt privite momentele în care aceste reguli sunt încălcate. Atunci este nevoie să se adune forțele, să apară iertarea de sine și întoarcerea pe drumul stabilit inițial. Este esențială atenția la principiul „regulă–excepție–regulă”: prea multe excepții transformă excepțiile în regulă, iar regula devine excepție. Curățarea regretelor și a îndoielilor deschide calea către încredere, astfel încât, oricât de greu ar fi, să existe mulțumire față de ceea ce s-a făcut și față de efortul depus.
Gestionarea eșecurilor și drumul înapoi
Imaginea unei scări înalte poate deveni o metaforă pentru dezvoltarea personală și pentru încrederea în sine. În loc să existe îngrijorare dacă se poate ajunge până la capăt, este util ca atenția să fie pusă pe fiecare treaptă în parte. La fel se întâmplă și cu eșecurile. Se poate cădea o singură treaptă sau se poate cădea complet. Când se cade o treaptă, drumul de întoarcere este scurt și clar, fiind cunoscut exact traseul până la locul de unde s-a alunecat.
Dacă are loc o cădere completă, apar două avantaje importante: se cunoaște întregul drum de urcat înapoi și se descoperă că nu există o situație „mai rea” decât o astfel de cădere totală. Din acel punct, înainte există doar loc de îmbunătățire, de creștere și de reconstrucție a încrederii în sine. Astfel, fiecare pas, fiecare treaptă și fiecare experiență devin parte dintr-un proces continuu de dezvoltare personală și de consolidare a credinței în propria persoană.
Crezi în tine - urmare -
Complexitatea organismului viu
Prima și cea mai importantă credință. Credința în tine. Sunt atâtea argumente ca să crezi în tine și o să enumăr câteva, de asemenea te las pe tine să mai cauți și să stabilești motivele utile, necesare și suficiente să crezi în tine.
Primul argument. Te rog să strângi încet degetele în pumn și să observi ce mișcare cursivă și elegantă poți să faci simultan. Le miști pe o direcție sincronizată, cu o anumită forță, toate stabilite de tine. În timpul ăsta clipești. Deci nu doar îți miști degetele. Separat și respiri. Adică extragi aerul cu oxigen din mediul înconjurător, îl prelucrezi prin plămâni și îl trimiți la fiecare țesut din corp, inclusiv la degetele pe care le miști acum. Tot în timpul ăsta digeri ultima masă, filtrezi toxinele din corp și le elimini, cureți organismul și îl întărești, obții nutrienți.
Simbioza dintre subconștient și rațional
De fapt, ce face un organism este de o complexitate fantastică, iar tu ești un organism viu. Ar fi timpul să îți asumi că ești viu, că sunt procese pe care subconștientul tău le face separat de rațional și le face foarte bine. De fapt, ar trebui să recunoaștem că majoritatea proceselor sunt făcute de subconștient și doar o mică parte de rațional. Oricum, trebuie să îți asumi că ești un organism și că faci lucruri fabuloase. Dacă ai spune că asta face corpul, să știi că tu ești și corpul. Corpul și mintea ești tu, o echipă, un tot unitar.
Potențialul și moștenirea genetică
Totuși, dacă nu cunoști complexitatea proceselor pe care le faci acum, în acest moment, deși te mândrești cu ele, îți ridic o întrebare: de unde știi că nu poți să faci ceva? Sau de unde știi că nu poți să mai continui? Sau de unde știi că e prea greu? Nici nu cunoști câte faci, câte poți să faci, nu îți cunoști potențialul și capacitatea de adaptare, așa că aruncă îndoiala. Gândește-te că ești rezultatul a generații și generații de oameni care au trăit, au învățat și ți-au trimis genetic învățăturile lor. Nu te gândi doar la bunici, ci gândește-te la strămoșii tăi care au trăit acum 100 000 de ani. Gândește-te că linia sângelui tău curge de pe vremea când strămoșii tăi creșteau mamuți și se luptau cu tigrii cu colți sabie. Când nu existau țări cu orașe, ci sate și târguri. De pe vremea când dreptatea trebuia cucerită în luptă. Strămoșii tăi au trăit și au învățat și au dat linia sângelui până a ajuns la tine.
Povestea liniei sângelui
Trage o linie pe hârtie și pune genealogia ta pe foaie. O știi că îți e scrisă în sânge sau poți să pui o poveste în loc. Începe cu povestea din anul 97 800, când strămoșul tău și-a întâlnit soția. Ce făcea, unde era. Oare era păstor sau era vânător sau poate altceva. S-a întâlnit cu aleasa lui la o serbare, la un festival al lunii și al stelelor. A fost povestea de dragoste scurtă sau a continuat până la următorul festival, când s-au adunat, au dansat și au hotărât să stea împreună. Apoi au căutat un luminiș într-o pădure de stejar și acolo au zidit casa și s-au iubit și au avut trei copii, care au crescut și apoi s-au făcut mari și au plecat în lume ca să își scrie povestea. Bătrânii au rămas la casa lor până i-a chemat pământul să dea datoria și să reintre în întreg.
Valoarea rezultatului istoric
Construiește linia sângelui tău începând cu acum 3 milioane de ani. Ești rezultatul ei, oare e un motiv bun să crezi în tine?
Chiar îți recomand să iei o mică pauză și să te gândești la ce ești, la câte cunoștințe sunt ascunse în organismul tău.
Religie
Religie, viață de după moarte și energia vitală
Religia ridică întrebări esențiale: care este cea mai bună religie, care este religia adevărată și care promite cea mai mare recompensă a existenței – viața veșnică după moarte. „Cea mai bună” ar presupune să fie comparate toate religiile, „cea adevărată” ar însemna să fie trăită fiecare în parte, însă fiecare ființă are la dispoziție o singură viață. În privința promisiunii vieții de după moarte, aproape toate religiile și tradițiile spirituale oferă o formă de continuitate a existenței.
Viața de după moarte ca lege a naturii
Viața de după moarte poate fi privită ca un dar al tuturor organismelor vii, în care curge o energie asemănătoare unui duh sfânt. Acest dar este o lege a acestei planete, o regulă a vieții și a morții. În momentul în care energia vieții părăsește materia, corpul începe să se descompună în elementele din care a fost alcătuit, pentru a relua ciclul natural al existenței.
Ciclul energiei vitale
Energia vitală, după ce se desprinde de corp, intră în marea energetică universală, de unde va prelua din nou materie și va începe un nou ciclu de viață. Existența nu se încheie, ci se transformă continuu, iar moartea devine o poartă prin care are loc această transformare. În acest fel, viața, moartea și renașterea se leagă într-un proces neîntrerupt.
Conștiința energiei vitale
Unul dintre subiectele importante este conștiința energiei vitale și posibilitatea ca această energie să devină conștientă. Energia vitală poate deveni o energie conștientă, iar raționalul poate trece în următorul ciclu de viață cu toate cunoștințele acumulate. Acest proces este legat de dezvoltarea conștienței: conștiența cunoștințelor acumulate, conștiența propriei energii și a energiei universale.
Transformare spirituală și evoluție personală
Orice „upgradare” spirituală și energetică se realizează prin muncă, suferință, disciplină și perseverență, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Pe măsură ce nivelul de conștiință crește, se dezvăluie atât marile teme existențiale, cât și modul optim de a le aborda. Fiecare organism viu este unic și are un mod specific de a se dezvolta, de a înțelege religia, spiritualitatea și sensul vieții.
Religie - urmare -
Tatăl ceresc și scopul evoluției
Despre Tatăl ceresc, poate te întrebi dacă există sau nu. Răspunsul este: da. Există. El a creat lumea cu miliarde de stele, planete, comete, printre care și Pământul, și tot El a creat omul, nu propriu-zis, ci adăugând elementele optime ale creației. Evoluția ca specie a fost stabilită ca țintă, obiectivul fiecărei rase, iar perpetuarea rasei ca obligație minimă. Tatăl ceresc este creatorul a tot și se regăsește în tot, de aceea fiecare lucru din jurul tău are o parte divină șlefuită prin evoluție. De fapt, ăsta e scopul tău: evoluția. Prezența conștiinței este dovada că ai ca obiectiv evoluția. De aceea, Tatăl ceresc a lăsat o cale de urmat atât individual, cât și ca specie.
Semnificația suferinței în ritual
În diverse religii, dacă asculți cuvintele ce se rostesc în timpul ritualurilor celor mai obișnuite, o să înțelegi alți pași de urmat. Fericiți cei ce suferă pentru că ei vor moșteni împărăția cerurilor. Suferințele sunt modul în care devenim mai puternici, sunt de fapt încercări ale vieții ce te întăresc și te fac mai puternic și mai înțelept. Nu se menționează că toți cei care suferă vor moșteni împărăția cerurilor.
Deci doar unii vor putea duce drumul până la capăt. Suferințele sunt atât fizice, cât și psihice și pe toate trebuie să le înfrunți, să le învingi, să înveți din ele și să îți aducă putere.
Drumul de la sacru la profan al instituției religioase
În religie sunt ascunse cu grijă indicațiile de urmat și calea. Calea nu e plăcută. E grea, e lungă, dar merită. Din păcate, de-a lungul anilor religiile au devenit comerciale, discursul religios a inclus partea financiară, valoare pământească, iar acum a ajuns denaturată profund și poate iremediabil. Tatăl ceresc apare ca un tonomat cu surprize la care oamenii se duc și cer să le dea lucruri. Desacralizarea divinului se face prin aruncarea lui în profan. Acum 2000 de ani era total alt discurs, alt ritual și altă concepție. Existau jertfe simbolice sau nu chiar simbolice. Civilizațiile vechi au fost distruse de noile religii și asimilate ca parte din ritual pentru obținerea adepților.
Banii versus virtuțile câștigate
Adepții cotizanți reprezintă forța financiară a bisericii. Când totul ajunge să se rezume la bani, ideea de bază nu mai contează. Asta a ajuns acum biserica. Tatăl ceresc a cerut evoluție, conștiință, conștiență, dar acestea cer timp, dedicație, perseverență și muncă de cunoaștere, de înțelegere și de acceptare. Omul s-a gândit că mai bine creează banul și atunci încearcă să le cumpere. Din păcate sau mai degrabă din fericire, nu se pot compara aceste însușiri. Nu există scurtătură, nu există variantă de a trișa sau de a tăia pe la colțuri. Aceste însușiri se câștigă.
Modele de dedicare și introspecție
Vechile povești despre oameni care au renunțat la toată averea pe care o aveau și au mers la mănăstire. Au mers ca să evolueze, au înțeles cât de puțin înseamnă ce e material și au ales să se dedice evoluției. Asceți care s-au retras în munți singuri ca să mediteze la ceea ce contează. Nu sunt oameni nebuni, iar cine a avut ocazia să îi cunoască va confirma asta. Sunt oameni care încearcă să dezvolte conștiința, credința și conștientizarea. Poți fi și tu, dacă îți dedici timp pentru asta. Dacă nu acum, poate la următorul ciclu de viață-moarte. Ai timp destul și totuși nu ai timp deloc. Prea puțin dacă vrei să afli și prea mult dacă nu vrei.
Conținutul acestui site are caracter informativ și educațional. Informațiile prezentate nu înlocuiesc diagnosticul, sfatul sau tratamentul medical de specialitate. Consultați întotdeauna un medic înainte de a face modificări în tratamentul dumneavoastră.