Capitolul 10 - Noul – o căutare constantă
Necesitatea noutății în viața de zi cu zi
Indiferent ce ești, ce scop ai, ce responsabilități ai sau ce îți place sau nu, căutarea elementului de nou trebuie să fie obligatorie și constantă. Pe durata vieții, fiecare persoană tinde să caute confortul, să elimine ce a greșit și să se rezume la activitățile pe care le cunoaște și unde nu va întâmpina surprize neplăcute. Atunci când se întâmplă ceva rău în activitatea cunoscută, pur și simplu o aruncă lângă celelalte activități eliminate, fără să țină cont de nimic.
Te-ai întrebat vreodată câte uși ai închis de teamă?
Oare te regăsești și tu aici? Știi câte nu ai mai făcut din cauza situațiilor neplăcute? În esență nu e un beneficiu, nu e o îndreptare a unei erori, ci e o pedeapsă. Te-ai pedepsit în formula de acum: nu mai ai voie să faci asta niciodată. Bine, exprimarea ta a fost mai elegantă: "decât să fac asta, mai bine aleg să fac orice altceva. Cine știe ce s-ar mai putea întâmpla și de data asta. Dacă se întâmplă la fel ca data trecută…".
Ai curajul să îți oferi o nouă șansă
Este timpul să te ierți. Este timpul să conștientizezi că fiecare aventură este irepetabilă în totalitate. Este timpul să ai încredere în tine.
O să îți dau un exemplu, doar că am rugămintea să faci exact așa cum îți cer, pentru că e o parte dintr-un exercițiu. Umple o sticla cu apă fierbinte. Strânge dopul bine să nu se verse. Învelește sticla într-un prosop și ține-o pe abdomen câteva minute. În timp ce își face efectul, o să continuăm raționamentul despre nou. Mare atenție să nu te arzi și totuși să te bucuri de căldură.
Cenușa care lasă loc unui orizont curat
Să revenim la iertare. Iertarea e la îndemâna ta și doar tu poți să o acorzi. Pacea interioară de aici pornește. De la echilibrul dintre forțele existente în interiorul tău, iar asta se face numai prin iertare și acceptare. Să iei o bucată de hârtie, să scrii pe ea greșelile pe care le-ai făcut de-a lungul timpului și apoi să o arzi și să te accepți, să te iubești și să te ierți. În momentul în care hârtia a ars complet, nici să nu mai aduci aminte de greșelile trecute. Să fie subiect închis mereu.
Învățare și reînvățare
Procesul cognitiv de adaptare la noutate
După ce te-ai împăcat cu tine, gândește-te ce nu ai mai făcut din cauzele stabilite de tine. Oare îți făceau plăcere acele activități? Aveau element de noutate, de imprevizibil? Orice element de noutate realizează conexiuni noi în creierul tău în marele proces de învățare care ar trebui să dureze toată viața. După ce ai trecut printr-o situație nouă, ai câștigat deja o experiență, ai realizat taskurile necesare (mai bine sau mai rău). Cu cât experiența nouă a fost mai intensă, cu atât mai puternic ai înregistrat o soluție și o tehnică de adaptare.
Poate plictiseala să vindece o traumă veche?
Repeți experiența nouă de câteva ori sau zeci de ori și o să remarci că lucrurile intră într-un reflex și ușoară monotonie. Mai repeți de câteva ori sau de câteva zeci de ori și deja ești plictisit de activitatea care era odată nouă și plăcută. Știi că așa este, nu? Atunci de ce te îndoiești că retrăirea unei experiențe traumatice de câteva ori sau zeci de ori nu o să urmeze aceeași cale? Să se schimbe din traumă în dezgust, monotonie și la un moment dat plictiseală.
Ești deja stăpânul propriei tale povești
Odată ce ai trecut prin experiență, ai dobândit deja însușirile să treci prin ea. A doua oară deja știi la ce să te aștepți, deja nu mai sunt surprize care să apară și să te prindă nepregătit. Aștepți răspunsul corect?
De fapt, te gândești doar la partea rea din traumă, accentuezi suferința și diminuezi răbdarea. Accentuezi chinul și diminuezi puterea ta de a lupta și de a trece peste. O, da, sigur puteai să te descurci mai bine, puteai să găsești o soluție mai bună. Totuși, te-ai descurcat și acum poți să spui povestea.
Ucenicul de ieri versus veteranul de astăzi
Dacă nu te-ai fi descurcat în tot ce ai făcut atunci, acum nu mai citeai rândurile astea. De fapt, tu nu mai ai încredere în tine, nu? Nu ai încredere că te descurci dacă mai apare situația respectivă. Deși de atunci și până acum ai acumulat cunoștințe, reflexe, experiență. Deci știi mai mult, ai mai multă experiență și totuși crezi că cel de atunci era o versiune mai bună decât ești tu acum. Concluzia ta ar fi că varianta ta actuală, care e mai bună, mai experimentată, este mai slabă decât varianta veche. Înțelegi unde e greșeala raționamentului tău?
Lecția sticlei cu apă: Cum să-ți transformi temerile în încredere de neclintit
Recunoașterea forței tale interioare
Să ne întoarcem puțin la sticla cu apă fierbinte. Poți să te uiți la ea și să fii mândru de tine. De ce? Pentru că e dovada că tu ai încredere în tine. E o sticlă ce conține un lichid fierbinte, periculos pentru tine. Tu ai fost tot timpul atent la pericol, dar nu te-ai îndoit niciodată de tine în timp ce o manevrai. Știai că nu o să scoți dopul pentru că ai încredere în tine. Știai că o să o îndepărtezi dacă te arde prea tare, pentru că ai încredere în tine să te protejezi.
Te-ai gândit că propria grijă este, de fapt, o dovadă de control?
Astfel te-ai gândit doar la căldura pe care o emite și nu te-ai gândit: "Oare o să mă ardă?". Ar trebui să fii mândru de tine și ar trebui să înțelegi că ai încredere mare în tine. Sunt atâtea lucruri pe care le faci pentru că ai încredere în tine și ți se par ușoare. Sticla cu apă fierbinte spune atât de multe. De exemplu, temerile tale sunt de fapt gânduri de pregătire. Te gândești la o situație ca să elimini variabilele și elementele care te pot surprinde.
Ai în mâinile tale puterea de a elibera orice suferință anticipată
Poți să alegi să nu te gândești și să spui: "Mă descurc atunci când se întâmplă, dacă se întâmplă", ori poți să te încarci negativ gândindu-te iar și iar la situațiile viitoare. Sticla este fierbinte și te va arde dacă pui mâna pe ea, totuși dacă te arde prea tare poți să ridici mâna și să oprești disconfortul. Dacă sticla s-ar sparge și tu te-ai arde, durerea nu se va compara cu arsura ușoară pe care o simți când pui mâna pe sticlă. Atunci când s-ar sparge, nu ai mai putea să oprești durerea, suferința, disconfortul.
Umbra arsurii mentale versus realitatea focului
Așa este și cu gândurile negative. Degeaba menții un gând despre o suferință ca să nu te șocheze atunci când se va întâmpla. Arsura gândului nu se va compara niciodată cu faptul împlinit. Deci degeaba pregătești o situație grea ce se poate întâmpla. Nimic nu se compară cu realitatea, ce vei simți atunci: durerea, suferința. Să te gândești la ce urmează rău e doar o pierdere de timp și de energie și o încărcare negativă.
Lecția prezentului ca un dar neprețuit
Am cunoscut persoane care erau terorizate de gândul că o să piardă ființele dragi. Încercau să se distanțeze de ele ca să nu sufere atât de mult atunci. Le-am zis: de ce pui mâna zilnic? Crezi că atunci când o să te arzi o să îți fie mai ușor? Renunți la amintirile pe care încă le poți construi astăzi alături de ființele dragi pentru nimic? E nimic, pentru că indiferent ce o să faci o să suferi atunci, iar suferința aceea nu se va putea compara cu nimic. În loc să trăiești fiecare zi, tu aștepți greutățile și problemele.
Ce s-ar întâmpla dacă ai lăsa viitorul să rămână un mister?
Și ghici ce: vor veni, vei suferi, te vei lupta, te vei ridica sau vei cădea. Dar doar atunci, iar nu acum. Un film drag de animație spunea: "Yesterday is history, tomorrow is a mystery but today is a gift. That is why it is called present". Sistemul sticlei se poate aplica la foarte multe gânduri negative. Poate chiar la toate dacă iei în considerare că prin acțiunile tale strângi sau desfaci dopul.
Ai încredere în mâna care știe să strângă dopul siguranței
Fumezi? La fiecare țigară ai mai desfăcut puțin dopul. Faci exerciții fizice? S-a mai strâns puțin dopul. Mănânci junk food? Iarăși ai slăbit dopul. Ții câte un regim preventiv – iarăși ai strâns dopul. Doar ține minte că poți să slăbești dopul până iese de pe filet și atunci te arzi. Iar tu nu poți să știi cât filet mai are până cade… Aplici la temeri de diverse boli. Dacă a căzut dopul înseamnă că ai făcut boala. Dacă ai strâns dopul înseamnă că scad șansele să ajungi bolnav.
Firul fragil dintre protecție și destin
Spune ce te îngrijorează și vezi cum poți să strângi dopul, iar pe de altă parte ce faci ca să desfaci dopul. Partea bună este că tu ai încredere în tine. Mi-ai demonstrat asta după ce ai trecut prin experiența sticlei cu apă fierbinte. Dacă ai încredere în tine atunci trebuie să încerci lucruri noi. Lucrurile noi pot fi bune sau rele, depinde din ce unghi le privești, dar toate, absolut toate îți aduc beneficii la învățare, adaptare și cunoștințe.
Raționament ca să încerci
Flexibilitatea și reziliența ființei umane
Omul este ca o bucată de lut. Cu cât o mesteci, o împingi, o presezi, cu atât devine mai elastică și mai manevrabilă. Corect ar fi: adaptabilă. Din contră, dacă nu o expui și o ții fără să facă nimic, devine tare, rigidă. Viața are obiceiul să te lovească. Știi asta, iar dacă nu știi, atunci o să afli. Dacă izbești o bucată de lut întărită, se va sparge în bucăți. Dacă izbești lutul moale și elastic, doar își va schimba forma, dar nu se va rupe.
Te-ai întrebat ce se întâmplă cu lutul?
Important în viață este cât poți să încasezi și să te ridici după. Dacă te rupi în bucăți, devine imposibil să te mai aduni. Ăsta e rolul noului în viața ta. Doar asta te pregătește de șocurile ce vin, doar asta te face mai puternic. Pentru că forța e în flexibilitate și în adaptare. Să cauți noul cere efort, cere să ai încredere în tine și se află în conflict cu confortul.
Ai încredere în drumul frumos care ți se așterne în față
Confortul e teama de a nu pierde ce ai, extinsă prin încercările negative la tot ce ai. Nu pierzi ce aveai, ci schimbi. Te schimbi pe tine cu o versiune mai bună. Până unde? Asta e alegerea ta în marea natură a creației. Nu ezita să pleci la drumul ce ți-a fost ursit. E un drum necunoscut pentru că toate deciziile tale îl schimbă în fiecare moment, dar e un drum frumos. Să înfrunți noul cere curaj, cere să riști.
Sculptura minții tale în culorile noului uitat
Poți să ajungi în ipostaze bune sau rele, însă dacă nu încerci, nu ai cum să afli. Ce înseamnă totuși noul? Experiențele noului sunt de două categorii: noul unic și neexplorat și noul uitat. Noul uitat se referă la ce făceai acum mulți ani și, de-a lungul timpului, ai uitat, ai refuzat să mai îți aduci aminte din diverse motive. Să renunți la înregistrarea amintirii tale e ca și cum ai renunța la o parte din tine.
Păstrează-ți întreg tabloul sufletului tău
Să zicem că o parte mică, dar tot o parte din tine. Fizic ai renunța la ceva din tine? Un deget sau poate o unghie? Presupun că răspunsul e nu. Atunci de ce nu faci alegerea ca să îți menții și mintea întreagă? De ce să renunți la o parte din tine? Avantajul noului uitat este că nu apar foarte multe variabile noi, nu îți faci multe scenarii despre ce poate să se întâmple. Pentru că e o activitate cunoscută, deși uitată.
Ce s-ar întâmpla dacă ai căuta doar binele din umbra necunoscutului?
Ca o mică paranteză, la o activitate ai încercat vreodată să cauți orice s-ar putea să se întâmple în bine? Sunt sigur că ai căutat să îți imaginezi tot ce s-ar putea întâmpla rău, dar varianta cealaltă ai căutat-o? Încearcă, mai ales în situația noului absolut și neexplorat. Afară e o lume plină de oportunități, frumuseți și mistere sau afară e o lume plină de pericole, de mizerie; se referă, de fapt, la același lucru.
De fapt nu e un lucru, ci este un raport. E un raport de lume văzută prin ochii tăi. Nu îți dai seama că ești încărcat negativ și de asta vezi pericolele mai mari decât beneficiile. Vezi paharul gol, în loc să vezi că jumătate e plin.
Ca să înțelegi căldura trebuie să înveți frigul
Mecanismul balansării energetice între extreme
Balansarea energetică pozitivă, de care am mai discutat în capitolele anterioare, dar despre care o să mai facem referire, întrucât este foarte importantă. Trebuie să lupți împotriva negativismului permanent. Alte persoane o să încerce să te tragă alături de ele în întuneric, dar tu trebuie să rămâi în lumină. Lumina înseamnă echilibru dintre pozitiv și negativ. Ca să faci asta, trebuie să conștientizezi tot ce trăiești și să împarți negativul într-o parte și pozitivul în cealaltă.
Putem găsi bucuria dacă nu cunoaștem lipsa ei?
Separat, trebuie să stabilești un set de lucruri pozitive care să te încarce atunci când ai nevoie, iar aici găsim rolul adevărat al hobby-urilor, al pasiunilor. Ceea ce îți place cel mai mult să faci te încarcă pozitiv și echilibrează raportul negativ-pozitiv. Observi că mă refer la termenul de a balansa. Asta implică să nu faci doar activități care îți plac, pentru că dezechilibrul se poate realiza și prin prea mult pozitiv față de negativ. Dacă pare ciudat, să continuăm totuși raționamentul ca să clarificăm.
Merită să astepți bucuria fiecărei reușite
Dacă faci doar ce îți place și te energizează, o să transformi în timp, repede sau încet, activitatea din energizantă în monotonă, plictisitoare și neutră. Fără bucuria așteptării și mereu în aceeași stare de spirit, de asemenea repetând mereu activitatea, o să strici un lucru minunat și energetic. Poate îți aduci aminte cu ce bucurie așteptai vacanța atunci când erai la școală. Știi de ce vacanța era așa frumoasă? Pentru că exista școala.
Dansul umbrelor care dă strălucire luminii
Dacă școala nu exista, vacanța devenea ceva permanent în care nu aveai mare lucru de făcut și care te plictisea. La fel, știi cât de bună este apa atunci când chiar îți e sete? Dacă ai tot timpul apă de băut, parcă nu are niciun gust, nu? Ia încearcă să mergi câteva ore și să te gândești că nu ai apă la tine – pregătirea mentală este totul. Te gândești la ce dorești și cu cât așteptarea este mai lungă, cu atât savoarea este mai mare atunci când în final se realizează.
Cercul infinit al contrastelor necesare
Toate lucrurile urmăresc același cerc. Dacă nu ai vedea cer senin câteva zile, ai aprecia soarele și albastrul când va reapărea. Dacă ai avea numai cer senin, te-ai uita la el plictisit și neinteresat. Adevărul e că, fără negativ, nu poți să accentuezi pozitivul.
Renastere
Menținerea echilibrului între lumină și umbră
Să revenim la activitatea energetică. Acum ai înțeles de ce e bine să te bucuri de ea în cantități limitate și din când în când. De asemenea, e bine să vezi și negativul ca să apreciezi pozitivul. Despre echilibrul ăsta pozitiv/negativ trebuie să te preocupi constant, mai ales pentru latura tristă sau pseudo-tristă care te atrage. Spun pseudo-tristă pentru că, de fapt, tristețea e momentul de recuperare după o suferință care te-a făcut mai puternic. Subconștientul tău știe asta, tocmai de asta o înțelege ca pe o renaștere.
Cum putem sparge zidurile unei rutine?
Iar cerința pentru renaștere apare când ai închis un cerc de activități și nu mai faci altele noi. Când totul din viața ta se repetă, iar activitățile nu îți mai dau nicio satisfacție. Aici e un punct important pentru eliminarea buclei depresive. Dacă adaugi teama de activitățile noi la indiferența activităților vechi, atunci o să te întrebi pentru ce mai trăiești. Ca și cum, de fapt, ai experimentat totul și ai făcut totul. Dar nu ai experimentat totul.
Privește lumea în culori noi
Din contră, aici te minți despre activitățile noi, că de fapt ce poate să fie diferit și că toate sunt la fel. De fapt, eviți să le practici pentru că îți e teamă să pierzi și riști să te pierzi pe tine. Starea asta negativă e totuși o stare de conștiință intensă în care ești tu, ca om, căutând răspunsuri și obiective. Starea de conștiință intensă e realizată de corpul tău în scopul de a balansa spiritul. Cum spuneam, vezi mai bine, auzi mai bine, simți mai bine și totuși nu îți folosești simțurile.
O pictură proaspătă pe pânza vechilor simțuri
Nu realizezi că accentuarea simțurilor schimbă totul. Face ca cerul să fie mai colorat, mai frumos, mirosurile mai intense sau mai subtile, sunetele mai jucăușe. Este de fapt noul uitat, dar sub altă formă. Este un fel de nou recolorat. A fost mereu acolo, dar avea alte culori mai șterse, alt parfum și poate altă formă. Totuși, e ușor să ieși din bucla asta. Trebuie doar să încerci ceva chiar nou. Alegi și faci fără să te gândești a doua oară. Doar o dată trebuie să te gândești, pentru că, până la urmă, amintirile sunt create de tine prin deciziile tale. Așa că este recomandat să te gândești o dată înainte să o faci.
Scrie povestea ta
Învățarea ca poartă către noul uitat
Altă bucurie ce îți stă la dispoziție ca să faci noul uitat este să înveți. Înveți un lucru nou despre un pom pe lângă care treci. Cum înflorește, cum rodește, cum polenizează ori dacă poți să faci un ceai din florile lui; poate scoarța îți vindecă rănile sau, dacă sunt mai mulți pomi, înveți că, dacă unul e atacat, atunci toți secretă substanțe defensive. Și atunci începi să te întrebi: oare chiar e viu copacul și, dacă e viu, oare pot să vorbesc cu el?
Asculță șoaptele naturii din jurul tău?
Să îl întrebi cum este să fii un pom? Oare vântul șoptește printre frunze sau a răspuns copăcelul? Nu ești departe de adevăr, poți să vorbești cu un copăcel, dar mai rămâne ca și copăcelul să dorească să vorbească cu tine. Poate preferă să tacă și să te observe o perioadă. De ce? Pentru că nu te cunoaște. Dacă vine un străin la tine și începe să îți povestească o grămadă de chestii, tu începi să vorbești cu el ca și cum vă cunoașteți?
Înconjoară-te de oameni care îți hrănesc sufletul, nu doar curiozitatea
Tot așa, copăcelul poate va avea nevoie de timp. Timp să te cunoască. Timp să te asculte. După o vreme, poate o să vrea să vorbească cu tine. Toate astea poți să le afli doar dacă încerci. Așa am găsit o activitate nouă – să vorbești în fiecare zi cu un copac. Poate la un moment dat o să îți răspundă…. Dacă te gândești să faci asta, dar te trage înapoi gândul despre ce ar zice prietenii tăi dacă te-ar vedea că faci asta, poate nu ai prietenii care trebuie.
Ferestrele deschise ale castelului tău interior
Poate ar trebui să îi evaluezi să vezi dacă îți sunt prieteni sau cunoștințe sau simpli oameni pe care îi cunoști. Pentru că un prieten ține la tine, caută să te ajute și să te înțeleagă. Dacă i-ai spune că te duci să vorbești cu un copac, probabil ar întreba "de ce?". Dacă i-ai răspunde că te liniștește să vorbești cu un copac, atunci ar fi suficient pentru un prieten. Am deschis latura asta pentru că, la o activitate nouă, de obicei oamenii preferă să meargă însoțiți de cineva cunoscut.
O punte de curaj
Din teamă, dar și din împărtășirea experienței. E bine, dar e și rău. De fapt, ăsta e elementul perfect ce cuprinde atât negativ, cât și pozitiv. Așadar, ia un prieten cu tine la activitatea respectivă, dar ai grijă că, dacă iei același prieten la toate activitățile, de fapt ridici ziduri față de ceilalți. Zidurile au și ele două perspective: îi țin pe alții departe de tine, dar dacă te uiți mai bine, zidurile, de fapt, te țin pe tine închis. Construiești totuși un castel cu ziduri înalte, dar lasă uși și ferestre. Lasă să se vadă sufletul și inima ta. Te ajută să fii liber și să faci ce simți și ce vrei. Pentru că zidurile sunt făcute din teamă și pentru protecție. Dacă permiți accesul, atunci nu doar lași să intre, ci lași să și iasă. Asta, de fapt, te face stăpânul castelului și nu prizonierul lui.
Conținutul acestui site are caracter informativ și educațional. Informațiile prezentate nu înlocuiesc diagnosticul, sfatul sau tratamentul medical de specialitate. Consultați întotdeauna un medic înainte de a face modificări în tratamentul dumneavoastră.