Capitolul 5 - Religie și credință

Să  crezi în ceva

Poate cea mai puternică armă din arsenalul minții tale este posibilitatea de a crede în ceva. Te poate ajuta în orice moment al vieții, dar mai ales în încercările cele mai grele și îți poate da energie zilnic. Îți poate oferi apartenență, îți poate ghida activitatea, dar mai presus de toate, îți poate dărui o pace interioară la un nivel atât de înalt și de intens.

Oceanul calm din adâncul tău

La acest nivel, poți deveni un ocean imens în care doar la suprafață se mișcă valurile, în timp ce în adâncuri totul este minunat de calm. Să vorbesc despre religiile actuale sau trecute este un lucru absurd, pentru că ele sunt, de fapt, rezultatul a doar câteva mii de ani de evoluție religioasă. Religiile actuale s-au atașat pe obiceiuri mult mai vechi, le-au transformat în diverse sărbători — într-un cuvânt, le-au asimilat.

O scurtă poveste a transformării

Acest proces se numește integrare religioasă în vederea obținerii de noi adepți. Cu cât ritualul sau sărbătoarea era mai mare, cu atât adepții erau mai mulți. Religiile sunt create de om sau modificate major de om. Cel mai mare argument în demonstrarea acestui lucru este conceptul de unicitate religioasă și adevăr. 

Dincolo de cuvinte și ritualuri, credința autentică este o alegere a minții și a sufletului. Îndrăznește să asculți, să analizezi și să crezi cu adevărat.
Dincolo de cuvinte și ritualuri, credința autentică este o alegere a minții și a sufletului. Îndrăznește să asculți, să analizezi și să crezi cu adevărat.

Aproape toate religiile susțin individual că doar spusele lor sunt adevărate, iar creatorul adevărat este cel căruia i se închină ele.

Dincolo de cuvinte și reguli

"Restul religiilor, raportat la ele, prezintă minciuna, iar cine aderă la orice altă religie este condamnat pe vecie să se chinuie în diverse iaduri cu diverse chinuri." Al doilea mare argument este legat de cine conduce instituția religioasă: oamenii. Oameni care învață acel unic adevăr pe alți oameni. Dragi cititori, religia nu se învață, ci se simte.

Decizia internă de a alege  crezi

Credința în ceva nu vine din argumentele auzite, povestite sau repetate. Credința în ceva vine în urma unei decizii interne în care analizezi binele și răul, verifici și apoi poți să zici: "Cred". Pentru că, de fapt, aceasta este trecerea de la religie la credință. Implică un proces mental cu regulile stabilite individual. Iar un om rațional are nevoie de date și informații verificate pentru a lua o decizie.

Crezi în tine

Să crezi în ceva poate deveni un lucru magic dacă începi cu tine. Să crezi în tine, că orice ai face și oricum ai face o să te descurci, mai bine sau mai rău. Nu trebuie să rupi unitatea ființei tale prin regrete. Îmi pare rău că nu am făcut aia, am fost atât de prost că am făcut ailaltă. Asta e toxina neîncrederii pe care o aduni în tine și de la un regret mic azi și altul mâine o să aduni atâta neîncredere încât o să eziți să faci orice activitate de teamă să nu te dezamăgești.

Unicitatea fiecărei amintiri

Partea bună este că în orice variantă lucrurile nu sunt iremediabil pierdute. Dacă înțelegi că nicio situație din viață nu se va mai repeta atunci o să înțelegi unicitatea fiecărei amintiri. De ce unicitate? Pentru că mâine, dacă se repetă, tu ești deja mai bătrân cu o zi. Deja nu mai este o poveste nouă la fel cum este un film pe care îl vezi a doua dată și își pierde din farmec.

Crezi în tine din tot sufletul

Dacă scoți orice îndoială și crezi în tine din tot sufletul și cu toată forța o să poți să muți munții din loc. Curăță regretele prin iertare. Te ierți și îți promiți că te vei ierta mereu indiferent ce vei face și cum te vei comporta. Asta nu înseamnă să nu îți stabilești reguli. Din contră, să ai tot timpul principii cât mai severe. Vorbesc doar despre ce se întâmplă atunci când le încalci. Trebuie să te aduni, să te ierți, să te întorci pe calea pe care ai stabilit-o.

Încrederea în sine înseamnă să știi că te vei descurca, indiferent de situație. Păstrează-ți liniștea interioară chiar și atunci când lucrurile nu ies perfect.
Încrederea în sine înseamnă să știi că te vei descurca, indiferent de situație. Păstrează-ți liniștea interioară chiar și atunci când lucrurile nu ies perfect.

Regula - Regulă - Excepție - Regulă

Atenție mare la regula excepție regulă. Prea multe excepții de la o regulă fac ca excepțiile să devină regulă, iar regula excepție. Curăță regretele și curăță îndoielile și ai încredere că oricât de rău o să te descurci o să fii mulțumit cu ce ai făcut. Dacă ai o scară mare în față și te gândești dacă poți să urci pe ea până la capăt îți recomand să te gândești doar la fiecare treaptă.

Cum să devii mai bun

Cam așa este și cu eșecurile. Poți să cazi o treaptă, poți să cazi complet. Când ai căzut o treaptă știi ce drum faci ca să revii de unde ai căzut. Dacă ai căzut complet ai două avantaje – știi tot drumul de urmat și de asemenea să te descurci mai rău decât o cădere completă nu există. Așa că în față e doar loc de îmbunătățire.

Crezi în tine - urmare -

Prima și cea mai importantă credință: credința în tine. Sunt atâtea argumente ca să crezi în tine și o să enumăr câteva; de asemenea, te las pe tine să mai cauți și să stabilești motivele utile, necesare și suficiente să crezi în tine. Primul argument: te rog să strângi încet degetele în pumn și să observi ce mișcare cursivă și elegantă poți să faci simultan. Le miști pe o direcție sincronizată, cu o anumită forță, toate stabilite de tine. În timpul ăsta clipești. Deci, nu doar îți miști degetele; separat, și respiri.

Ai un organism extraordinar. Știi ce face ?

Adică extragi aerul cu oxigen din mediul înconjurător, îl prelucrezi prin plămâni și îl trimiți la fiecare țesut din corp, inclusiv la degetele pe care le miști acum. Tot în timpul ăsta digeri ultima masă, filtrezi toxinele din corp și le elimini, cureți organismul și îl întărești, obții nutrienți. De fapt, ce face un organism este de o complexitate fantastică, iar tu ești un organism viu. Ar fi timpul să îți asumi că ești viu, că sunt procese pe care subconștientul tău le face separat de rațional și le face foarte bine.

Unitatea dintre corp și minte

De fapt, ar trebui să recunoaștem că majoritatea proceselor sunt făcute de subconștient și doar o mică parte de rațional. Oricum, trebuie să îți asumi că ești un organism și că faci lucruri fabuloase. Dacă ai spune că asta face corpul, să știi că tu ești și corpul. Corpul și mintea ești tu: o echipă, un tot unitar. Totuși, dacă nu cunoști complexitatea proceselor pe care le faci acum, în acest moment, deși te mândrești cu ele, îți ridic o întrebare: de unde știi că nu poți să faci ceva? Sau de unde știi că nu poți să mai continui?

Ascultă-ți corpul și ai încredere în capacitatea lui fabuloasă de a te susține. Ești un tot unitar, o echipă perfectă creată pentru a trăi din plin.
Ascultă-ți corpul și ai încredere în capacitatea lui fabuloasă de a te susține. Ești un tot unitar, o echipă perfectă creată pentru a trăi din plin.

Imaginează-ți o poveste

Sau de unde știi că e prea greu? Nici nu cunoști câte faci, câte poți să faci, nu îți cunoști potențialul și capacitatea de adaptare, așa că aruncă îndoiala. Gândește-te că ești rezultatul a generații și generații de oameni care au trăit, au învățat și ți-au trimis genetic învățăturile lor. Nu te gândi doar la bunici, ci gândește-te la strămoșii tăi care au trăit acum 100.000 de ani. Gândește-te că linia sângelui tău curge de pe vremea când strămoșii tăi creșteau mamuți și se luptau cu tigrii cu colți-sabie.

Moștenirea din sângele tău

Când nu existau țări cu orașe, ci sate și târguri. De pe vremea când dreptatea trebuia cucerită în luptă. Strămoșii tăi au trăit și au învățat și au dat linia sângelui până a ajuns la tine. Trage o linie pe hârtie și pune genealogia ta pe foaie. O știi că îți e scrisă în sânge sau poți să pui o poveste în loc. Începe cu povestea din anul 97.800 când strămoșul tău și-a întâlnit soția. Ce făcea, unde era? Oare era păstor sau era vânător sau poate altceva? S-a întâlnit cu aleasa lui la o serbare, la un festival al lunii și al stelelor.

Un final de poveste? Poate un început...

A fost povestea de dragoste scurtă sau a continuat până la următorul festival când s-au adunat, au dansat și au hotărât să stea împreună? Apoi au căutat un luminiș într-o pădure de stejar și acolo au zidit casa și s-au iubit și au avut trei copii care au crescut și apoi s-au făcut mari și au plecat în lume ca să își scrie povestea. Bătrânii au rămas la casa lor până i-a chemat pământul să dea datoria și să reintre în întreg. Construiește linia sângelui tău începând cu acum 3 milioane de ani. Ești rezultatul ei; oare e un motiv bun să crezi în tine?

Chiar îți recomand să iei o mică pauză și să te gândești la ce ești, la câte cunoștințe sunt ascunse în organismul tău.

Religie

Să aleg, cum să aleg?

Să ne ocupăm de religie: care este cea mai bună, care e adevărată, care oferă marea recompensă a vieții după moarte – viața veșnică. Cea mai bună ar însemna să le comparăm, cea adevărată ar însemna să le trăim pe fiecare, și noi nu avem decât o singură viață. Cea care îți oferă viață după moarte – toate. Viața după moarte e un dar al tuturor organismelor vii în care curge energia asemeni unui duh sfânt.

Din natură am învățat că energia se transformă

Acest dar este o regulă a acestei planete, o regulă a vieții și a morții în care materia, corpul tău, în momentul când energia vieții îl părăsește, începe să se descompună în substanțele din care a fost format cu scopul de a relua ciclul. Energia vitală, după ce se desparte de corp, intră în marea energetică de unde va prelua altă materie și va reîncepe un nou ciclu de viață.

Gânduri retorice și poate mai mult...

Cu alte cuvinte, nu se termină niciodată, iar moartea este doar o poartă prin care trecem în transformarea noastră. Acum sunt câteva teme pe care le voi trata în mod separat. Una dintre ele este conștiința energiei vitale. Dacă se poate să devină o energie conștientă. Răspunsul este da. Energia vitală poate deveni o energie conștientă și raționalul să treacă în următorul ciclu cu toate cunoștințele acumulate.

În fiecare organism viu curge o scânteie de energie divină. Suntem parte dintr-o mare energetică universală care ne oferă darul continuității și al păcii profunde.
În fiecare organism viu curge o scânteie de energie divină. Suntem parte dintr-o mare energetică universală care ne oferă darul continuității și al păcii profunde.

Despre conștiință și conștiență

Poate o să întrebi cum? Prin conștiență. Conștiența cunoștințelor acumulate, conștiența energetică proprie și universală. Orice upgradare se realizează prin muncă, suferință și perseverență de-a lungul unei perioade de timp. Cu cât urci mai sus, cu atât vei descoperi atât temele existențiale, cât și modul optim de a le aborda. Spun asta pentru că fiecare organism este unic și are un mod specific de a se dezvolta.

Religie - urmare -

Despre Tatăl ceresc, poate te întrebi dacă există sau nu. Răspunsul este: da. Există. El a creat lumea cu miliarde de stele, planete, comete, printre care și Pământul, și tot El a creat omul — nu propriu-zis, ci adăugând elementele optime ale creației. Evoluția ca specie a fost stabilită ca țintă, obiectivul fiecărei rase, iar perpetuarea rasei ca obligație minimă.

Descoperă scânteia divină din sufletul tău

Tatăl ceresc este creatorul a tot și se regăsește în tot; de aceea, fiecare lucru din jurul tău are o parte divină șlefuită prin evoluție. De fapt, acesta e scopul tău: evoluția. Prezența conștiinței este dovada că ai ca obiectiv evoluția. De aceea, Tatăl ceresc a lăsat o cale de urmat, atât individual, cât și ca specie. În diverse religii, dacă asculți cuvintele ce se rostesc în timpul ritualurilor celor mai obișnuite, o să înțelegi alți pași de urmat.

Puterea ta se naște din fiecare încercare

"Fericiți cei ce suferă, pentru că ei vor moșteni Împărăția Cerurilor". Suferințele sunt modul în care devenim mai puternici; sunt, de fapt, încercări ale vieții ce te întăresc și te fac mai înțelept. Nu se menționează că toți cei care suferă vor moșteni Împărăția Cerurilor, deci doar unii vor putea duce drumul până la capăt. Suferințele sunt atât fizice, cât și psihice, și pe toate trebuie să le înfrunți, să le învingi, să înveți din ele și să îți aducă putere.

Tatăl ceresc a lăsat o cale înscrisă în codul nostru genetic. Dedică-ți timp pentru a înțelege și a onora scânteia divină din tine prin meditație și muncă.
Tatăl ceresc a lăsat o cale înscrisă în codul nostru genetic. Dedică-ți timp pentru a înțelege și a onora scânteia divină din tine prin meditație și muncă.

Călătoria spre adevăr merită efort

În religie sunt ascunse cu grijă indicațiile de urmat și calea. Calea nu e plăcută. E grea, e lungă, dar merită. Din păcate, de-a lungul anilor, religiile au devenit comerciale; discursul religios a inclus partea financiară, valoarea pământească, iar acum a ajuns denaturat profund și poate iremediabil. Tatăl ceresc apare ca un tonomat cu surprize la care oamenii se duc și cer să le dea lucruri. Desacralizarea divinului se face prin aruncarea lui în profan.

Valorile care contează

Acum 2000 de ani era total alt discurs, alt ritual și altă concepție. Existau jertfe simbolice sau nu chiar simbolice. Civilizațiile vechi au fost distruse de noile religii și asimilate ca parte din ritual pentru obținerea adepților. Adepții cotizanți reprezintă forța financiară a bisericii. Când totul ajunge să se rezume la bani, ideea de bază nu mai contează. Asta a ajuns acum biserica. Tatăl ceresc a cerut evoluție, conștiință, conștiență, dar acestea cer timp, dedicație, perseverență și muncă de cunoaștere, de înțelegere și de acceptare.

Un destin prin răbdare și înțelepciune

Omul s-a gândit că mai bine creează banul și atunci încearcă să le cumpere. Din păcate sau, mai degrabă, din fericire, nu se pot cumpăra aceste însușiri. Nu există scurtătură, nu există varianta de a trișa sau de a tăia pe la colțuri. Aceste însușiri se câștigă. Există vechile povești despre oameni care au renunțat la toată averea pe care o aveau și au mers la mănăstire. Au mers ca să evolueze; au înțeles cât de puțin înseamnă ce e material și au ales să se dedice evoluției.

Fii pregătit să pășești pe propriul tău drum

Asceți care s-au retras în munți singuri ca să mediteze la ceea ce contează. Nu sunt oameni nebuni, iar cine a avut ocazia să îi cunoască va confirma asta. Sunt oameni care încearcă să dezvolte conștiința, credința și conștientizarea. Poți fi și tu, dacă îți dedici timp pentru asta. Dacă nu acum, poate la următorul ciclu de viață-moarte. Ai timp destul și totuși nu ai timp deloc. Prea puțin dacă vrei să afli și prea mult dacă nu vrei.


Conținutul acestui site are caracter informativ și educațional. Informațiile prezentate nu înlocuiesc diagnosticul, sfatul sau tratamentul medical de specialitate. Consultați întotdeauna un medic înainte de a face modificări în tratamentul dumneavoastră.

Capitolul anterior                                                          

De la inceput

Capitolul urmator